Până în 1989, pe 23 august liderii regimului totalitarist celebrau, an de an, răsturnarea altora - îndepărtaţi de la putere în 1944 prin actele de curaj ale unor patrioţi care au devenit, din nefericire, curând victime ale altei tiranii, şi mai cumplite. Astăzi, nostalgicii vremurilor comuniste nu prea sunt totuşi tentaţi să invoce ziua de 23 august ca pe un simbol al presupusei ere de împliniri. Motivul acestei reticenţe este simplu - pe data de 23 august, cetăţenii erau forţaţi de o întreagă armată de funcţionăraşi fuduli să participe, deseori în condiţiile unui disconfort fizic considerabil, la tot soiul de parade şi defilări închinate faraonului aflat în fruntea ţării şi a gealaţilor săi.

Zilele astea am fost uimit să văd un om în România, un om în sensul nu antropologic, ci uman. Luni seară putea fi văzut la Maternitatea Giuleşti ţinând de o targă, calmând o mamă disperată sau mustrând cu eleganţă presa pentru agresivitatea goanei după informaţii. Cu siguranţă ar urca în elicopter dacă vreun turist rătăcit ar avea în acest moment nevoie de ajutor. Este un arab, îl cheamă Raed Arafat.

De când a devenit preşedintele PNL, Crin Antonescu a manifestat suficientă maturitate şi calităţi de lider politic şi preşedinte de partid. Posedă, fără îndoială, un discurs politic elevat şi o anume ţinută intelectuală, pe care nu mulţi politicieni o au. N-am crezut însă, că liderul liberal poate fi materialist şi populist. Crin Antonescu a declarat că se simte „mânios” pentru statutul său de bugetar cu salariul redus cu 25%, plângând pe umărul bugetarilor, la fel ca el, care au de suferit din această cauză. Parlamentarii români nu sunt iubiţi în primul rând pentru că sunt consideraţi de către electorat „îmbuibaţi”, pentru că au salarii mult mai mari faţă de oamenii de rând şi pentru care nu fac nimic. Pe de altă parte, dacă Antonescu a intrat în politică, ajungând senator, pentru a-şi asigura un trai decent, asta este, fără îndoială, o sfidare la adresa celor care l-au votat.

Deci să nu ne mai stresăm, că ieşim sigur din criză, acum că maneliştii vor fi impozitaţi. Cum se va face acest lucru, însă, nu sunt sigur. Sper că la fiecare nuntă, unul dintre sutele de scandalagii pasibili să fie contactat şi angajat colaborator, frilancer frăţică, care să fie atent cu ce fel de bancnote se aruncă în interpret: 100 de lei, 200 de lei, 50 de euro, 100 de euro, 50 de dolari, 100 de dolari etc. Apoi, să facă un calcul, dacă este în stare. Dacă nu, să trimită datele pe e-mail. Acestea vor fi analizate la Administraţia financiară  a Maneliştilor.