Funcţionarii din Ministerul Agriculturii, puşi la zid de parlamentarii buzoieni PDF Imprimare Email
Marţi, 20 Aprilie 2010 10:16

După, ce recent, presa centrală a relatat despre statele astronomice de plată ale funcţionarilor din cadrul Ministerului Agriculturii, zilele trecute, doi parlamentari buzoieni, membri în Comisii de profil, s-au plâns ziariştilor despre activitatea prestată de către aceiaşi funcţionari.

 Fie că fac parte din PSD, fie din PD-L, parlamentarii buzoieni care au ghinionul de a lucra cu personalul din Ministerul Agriculturii, sunt nemulţumiţi de modul în care se lucrează la nivel central. Catalogaţi drept "impertinenţi" la sediul PSD Buzău, funcţionarii din MADR sunt doriţi afară din minister la sediul PD-L.

 

 

De altfel, se pare că deputaţii din cadrul Comisiei de Agricultură a Camerei l-au invitat chiar pe ministrul Agriculturii, Mihail Dumitru, la unele discuţii cu privire la activitatea păguboasă prestată la nivelul instituţiei.

Însă, cel puţin la Buzău, niciunul dintre deputaţii din Comisia de Agricultură nu a fost mulţumit de rezultatul întâlnirii. "Pornind de la şeful de cabinet, şi până la portarul de la minister", toţi ar trebui concediaţi, consideră deputatul PD-L de Buzău, Alecu Valeriu. Parlamentarul acuză neclarităţi şi greşeli în zeci de documente primite de al MADR, în timp ce colegul de "suferinţă" de la PSD spune că politica dusă la nivelul Ministerului Agriculturii va distruge satul românesc.

Monica BELU

 
 

EXPOZITIE

 

ziarepublicitate online, web design si promovare pe internetAstazi.netZiareBest-topRomania : Lista de top globala